Impostura se foloseşte de impostori ca să se instaleze. Aşa şi faima lui Afrim e sprijinită de liota de nulităţi care l-au ridicat în slăvi, făcându-l ceea ce nu este: regizor mare. Cristina Modreanu, Ileana Lucaciu, etc., toată şleahta de acrituri care habar n-au ce e teatrul, dar pălăvrăgesc întruna despre el, l-au luat în braţe pe amicul cu pricina şi i-au făcut statuie. Păcat că individul înghite resurse cu ghiotura, bani, spaţii, actori de o valoare certă, ca să producă nimic. Sau aproape nimic. N-are nici o părere despre opera dramaturgică aleasă, vezi declaraţiile tembele după care ’’Jocul de-a vacanţa’’ al lui Sebastian este prăfuit şi a avut norocul să-l descopere el, Afrim, şi să-l scoată iar la lumină într-un spectacol agitat şi steril, se foloseşte cum am zis de un text bun ca un babuin de un telefon mobil şi… gata. Asta a fost cu arta. Mister din butoane şi piese muzicale înghesuite alandala ca să compună o atmosferă obligatoriu stranie, mişcări ciudate ca să te ducă de nas, coregrafie în sine… Artă! Perfectă pentru sufletele chircite şi minţile lipsite de scânteie ale criticăreselor scopite de inteligenţă reală, dar nu de ifose, bineînţeles. Cum a mai reuşit de atâtea ori măreţul regizor, altfel de o superbă superficialitate şi de o adâncă incultură generatoare de linişte interioară vecină cu idioţia. Amintesc doar spectacolul de la Brăila, “Omul pernă”, în care, pe nepusă masă, fără rost şi fără legătură cu textul, unul din actori îşi freacă vreun minut poponeţul de marginea scenei. Adică fix acolo unde îl mâncase pe regizor atunci când se gândea la adâncimile textului, altfel, din păcate, excelent. Bineînţeles, criticăresele s-au făcut că nu observă momentul de “dezvăluire artistică” al creatorului spectacolului şi l-au susţinut pentru premiu. Sau poate tocmai asta le-a emoţionat?
Impostura funcţionează cam aşa: dacă noi, criticăresele, am decis că un actor, regizor, scenograf e mare, de aici încolo, orice oribilitate ar produce el, noi îl vom susţine necondiţionat ca să ne acoperim tâmpenia dintâi. Şi când luăm această hotărâre istorică? Păi, taman când nu pricepem nimic din ce face. Atunci se cheamă că e adânc, misterios, plin de sens şi de sevă.
Să nu credeţi că toate astea, mecanismul imposturii, sistemul de relaţii, accesul la premii, Uniterul, altă farsă penibilă, sunt conduse de nişte minţi diabolic de inteligente care urmăresc un plan amănunţit. Nu, e doar micimea lor congenitală şi prostia care le mână.
Dacă vreţi să le suportaţi în continuare, vizionare plăcută.
P.S. De când a apărut acest text pe blogul meu, primesc reacţii de la colegi pe care îi stimez şi care mă întreabă de ce am simţit nevoia să spun toate astea. Pur şi simplu aş putea să-l ignor pe respectivul, îmi sugerează ei, şi să nu mă duc să-i văd spectacolele. Lucrurile însă nu funcţionează aşa. Eu văd de ani de zile deruta, frustrarea şi furia din privirile a sute de tineri absolvenţi de actorie care nu înţeleg de ce urmează să fie siluiţi de şleahta de impostori susţinuţi de criticăresele care urăsc creatorii. Ciuda acestor tineri, frustrarea lor că frâiele decizionale sunt în mâna unei găşti care se consideră deţinătoarea tuturor adevărurilor, destinele lor frânte de aceşti monştri contează pentru mine. Cine vrea să închidă ochii la aceste drame, s-o facă. Respiraţia lor fetidă, a celor care se aliază la crimă, ne-a otrăvit destul aerul. Să închidă ochii cât mai repede şi noi promitem să-i facem uitaţi de-a doua zi!